Loading...

joi, 14 aprilie 2011

iti ofer un dar, care nu va cunoaste niciodata criza:o imbratisare plina de iubire.Da-o mai departe!


Sărut iarba şi-i beau cu nesaţ
verdele,
violetul zambilelor se asează nuanţat
pe pleoapele mele delicate,
respir galbenul narciselor
şi a fericire simplă miroase gura mea.
Aleargă seva primăverii,
zglobie,
prin venele mele zâmbitoare
şi păsări călătoare albe
îmi desenează mistere în palme.

Se zbat fluturi laolaltă cu gene lungi
dezvelindu-mi privirea plină de tine,
tu, cel îndrăgostit de Primăvară!

MI-E TEAMA TIMPUL SANU-L PIERD

De foarte multe ori am tendinta sa ma gandesc mai mult la viitor si se intampla sa uit de prezent. Totusi sunt de parere ca fiecare clipa merita traita din plin pentru ca viitorul va veni oricum insa momenul prezent va deveni un trecut in care nu ne vom mai putea intoarce niciodata Eu ma intreb de ce nu realizam ca nu traim vesnic si ca nu avem destul timp sa ne bucuram de viata ,timpul nostru trece aiurea pentru ca muncim atat de mult pentru supravietuire incat nu mai vedem si faptul ca mai trebuie sa si traim ,pentru noi ,sa facem ceea ce dorim sa devenim ceea ce dorim ,e complicat ,cand ne trwezim este mult prea tarziu.

MI-E TEAMA TIMPUL SA NU-L PIERD

Mi-e teamă timpul să nu-l pierd şi să mă uite clipa... Mă înteb uneori...de ce lăsăm timpul să treacă?... De ce nu încercăm să reţinem măcar secundele, trăindu-le, simţindu-le... Se spune că timpul trece...eu cred însă că noi trecem prin timp, iar uneori nu ne marchează nicio clipă! Încercăm parcă să nu atingem nimic, să nu mişcăm nimic, să nu schimbăm nimic. Doar trecem tăcuţi pe lângă amintiri, pe lângă evenimente, gesturi, trăiri , succese şi dezamagiri...trecem nepăsători pe lângă cei din jur...trecem nepăsători faţă de noi înşine, ca şi cum lumea ar fi doar un şir de cadre fără rost, peste care încercăm să trecem cu brio...ca şi cum viaţa ar fi o competiţie cu timpul... Uităm prea des că nu timpul este cel cu care trebuie să ne întrecem...ne-a învins de mult timpul... Să ne întrecem cu noi, cu fuga de noi...să ne întrecem cu fuga de toate... Vrem să trăim şi, paradoxal, ne grăbim spre "ieşire" fără să observăm că avem motive să ne oprim măcar "un timp"... Să ne oprim pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru şoapte, pentru îmbrăţişări, pentru a tremura în răcoarea serii sau pentru a mai simţi un timp mângâierea razelor pe obraz...pentru o strângere de mână, pentru vorbe, pentru a ne certa şi apoi a ne împăca, pentru a învăţa şi a uita ce am învăţat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne îndrăgosti sau pentru a pune patimile noastre într-un lucru mărunt, dar pe care îl iubim atât... Să ne oprim pentru ceea ce ar putea părea prea firesc: să trăim într-adevăr...